Home » Știință » Locul prin care pătrund cele mai multe bacterii în organism

Locul prin care pătrund cele mai multe bacterii în organism

Locul prin care pătrund cele mai multe bacterii în organism
Publicat: 29.09.2016
Cavitatea bucală este cel mai mare portal de intrare în corp a diferitelor bacterii sau viruşi.

“Prin gură pătrund în întreg organismul diferite bacterii, care prin intermediul sângelui sunt transmise prin corp şi agravează problemele de sănătate pe care pacientul le are. Dacă pacientul respectiv are probleme de sănătate cu inima sau cu orice alt organ şi întâmpină totodată probleme de sănătate dentară, mai mult, îşi neglijează igiena orală, el, de fapt, încurajează dezvoltarea bacteriilor în gură, care de aici pleacă în corp. Astfel, este predispus la orice fel de afecţiune, în funcţie de starea sa de sănătate generală”, spune medicul Răzvan Boberis pentru Gândul.

Cariile netratate şi resturile dentar întreţin o cantitate foarte mare de bacterii patogene, care pot fi îngerate odată cu alimentaţia sau trec în circulaţia sistemică şi produc diverse afecţiuni.

“Printre complicaţiile care pot apărea sunt afecţiunile inimii, cunoscutele hepatite, atacul cerebral. Cea mai riscantă afecţiune este endocardita bacteriană, aceasta este o boală a stratului intern al inimii, endocardul. Printre persoanele care prezintă risc crescut sunt cele cu proteză valvulară sau cu alte materiale străine în cord ( sunţuri sau conducte între circulaţia sistemică şi cea pulmonară, realizate chirurgical).  Pacienţii trebuie să informeze medicul stomatolog despre afecţiunile lor şi să facă profilaxia endocarditei în următoarele proceduri dentare: extracţii, implanturi dentare, instrumentări la nivelul rădacinilor, injecţii anestezice intraligamentare, proceduri la care se anticipează o sângerare, plasarea de benzi antibiotice subgingivale”, precizează medicul Răzvan Boberis pentru Gândul.

În general, persoanele cu dinţi lipsă sau cu proteze mobile tind să evite anumite alimente pe care nu le pot mesteca şi să aleagă alimente bogate în grăsimi şi calorii, dar acestea favorizează apariţia unor afecţiuni, cum ar fi diabetul zaharat sau unele tulburări digestive.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Americanii confundă stelele de pe cer cu drone
Americanii confundă stelele de pe cer cu drone
Doar o fracțiune din hidrogenul ascuns sub pământ ar putea alimenta întreaga planetă timp de 200 de ani
Doar o fracțiune din hidrogenul ascuns sub pământ ar putea alimenta întreaga planetă timp de 200 de ani
De ce a dispărut Agatha Christie timp de 11 zile?
De ce a dispărut Agatha Christie timp de 11 zile?
Ce au descoperit cercetătorii după ce au disecat pentru prima dată cea mai rară balenă din lume
Ce au descoperit cercetătorii după ce au disecat pentru prima dată cea mai rară balenă din lume
Mayim Bialik, cercetătoarea din The Big Bang Theory, dar și din viața reală
Mayim Bialik, cercetătoarea din The Big Bang Theory, dar și din viața reală
Cât de multe proteine trebuie, de fapt, să consumăm?
Cât de multe proteine trebuie, de fapt, să consumăm?
Cititul reduce riscul de demență, iar televizorul îl crește, arată un nou studiu
Cititul reduce riscul de demență, iar televizorul îl crește, arată un nou studiu
Test de cultură generală. Cât timp îți ia să ajungi la Lună?
Test de cultură generală. Cât timp îți ia să ajungi la Lună?
A fost găsită o stea gigantă roșie cu pete mai mari decât Soarele
A fost găsită o stea gigantă roșie cu pete mai mari decât Soarele
O specie de păsări care seamănă cu pinguinii, devastată de un val de căldură
O specie de păsări care seamănă cu pinguinii, devastată de un val de căldură
Prietenii ajută persoanele în vârstă mai mult decât familia, arată un studiu
Prietenii ajută persoanele în vârstă mai mult decât familia, arată un studiu
Căutările Google arată de ce le este frică românilor
Căutările Google arată de ce le este frică românilor
Noaptea „Trandafirului”. Cum au fost furaţi din morgă morţii de la Timişoara şi incineraţi la Bucureşti, din ordinul Elenei Ceauşescu
Noaptea „Trandafirului”. Cum au fost furaţi din morgă morţii de la Timişoara şi incineraţi la Bucureşti, din ordinul ...
Papa Francisc, vizat de un atentat cu bombă. Vaticanul a fost informat de serviciile secrete britanice
Papa Francisc, vizat de un atentat cu bombă. Vaticanul a fost informat de serviciile secrete britanice
Cât internet au consumat românii în anul 2024?
Cât internet au consumat românii în anul 2024?
Încă un petrolier a întâmpinat probleme în Marea Neagră
Încă un petrolier a întâmpinat probleme în Marea Neagră
Cum a reușit o femeie să scape de închisoare după ce a aruncat cu milkshake în „artizanul Brexitului”
Cum a reușit o femeie să scape de închisoare după ce a aruncat cu milkshake în „artizanul Brexitului”
Premieră în astronomie! O stea binară, detectată pentru prima dată în apropiere de gaura neagră supermasivă din centrul Căii Lactee
Premieră în astronomie! O stea binară, detectată pentru prima dată în apropiere de gaura neagră supermasivă din centrul ...